Dintre reprezentarile artistice practicate de greci,
sculptura este cea mai bine reprezentata, mai ales din cauza faptului ca
picturile lor nu au supravietuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni si de
mari ambitii - s-a dezvoltat doar tarziu, in secolul al VII-lea IH, fiind
probabil inspirata de contactele cu Egiptul. Prima perioada a sculpturii
grecesti, cunoscuta ca perioada arhaica, a durat cam pana in anul 480 IH.
Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tanar, in pozitie verticala, si
fecioara imbracata, ambele sculpturi fiind reprezentate cu un zambet larg
(evident o conventie fixa) pe fata care astazi ni se pare ciudat, "un
zambet arhaic".
Abia in secolul al IV-lea IH au aparut nudurile feminine -
adesea considerate tipice pentru arta greceasca clasica - realizate de artisti
ca Praxiteles si altii. Putin dupa aceea au aparut alte schimbari. Dupa cum se
poate observa in sculpturile Parthenonului, arta clasica, in ciuda faptului ca
era plina de realism, totusi idealiza si generaliza ocolind emanatiile
adevarate, puternice si extremele de orice fel. In secolul al IV-lea IH,
sculptori ca Scapas si Lysippus au popularizat o portretistica cu adevarat
individualizata, plina de intensitate emotionala.
Multe capodopere ale sculpturii clasice au disparut de mult
si sunt cunoscute azi doar dupa nume. Printre acestea se afla si doua mari
statui ale lui Zeus si Atena create de maestrul atenian Phidias. Cea mai mare
parte a lucrarilor in marmura care au supravietuit nu au fost create pentru
contemplarea individuala ci erau gandite pentru a face din decorarea, de
ansamblu, a unui templu - mai ales basoreliefurile care il inconjurau si
sculpturile individuale plasate in interiorul unui fronton triunghiular la
fiecare capat al cladirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu